Talea – Parohia Sfântul Nicolae

Date despre parohie
Hramul : Sfântul Ierarh Nicolae
Adresa : Comuna Talea, Jud. Prahova
Preot paroh : Pr. Toma Constantin
Telefon : 0757477893
Cod IBAN
Banca:
Comuna Talea este aşezată în nord-vestul judeţului Prahova, la 60 km. distanţă de municipiul Ploieşti şi la 8 km. distanţă de oraşul Comarnic. Hotarele sale dăinuiesc de peste 300 ani, adică de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea (1690-1700), hotare care şi astăzi împrejmuiesc cele 2485 hectare cât măsoară suprafaţa întregii comune. De jur-împrejurul său se întind păduri de foioase şi răşinoase. Comuna este formată din satele Talea, centrul administrativ, şi Plaiu, aşezări aflate la circa 850 m. altitudine. Numele comunei Talea îşi are originea în acela de italian sau talian, acest lucru putând fi explicat prin faptul că în apropierea comunei ar fi existat o carieră de piatră la care lucrau muncitori italieni (talieni). Aceştia îşi făceau aprovizionarea cu alimente din sat, iar locuitorii spuneau: „vin talienii”, acest lucru făcând ca satul să ia denumirea de Talea.
Zona se constituie într-un veritabil muzeu al naturii, curgerea timpului neafectând-o, ci dimpotrivă, împlinindu-i şi desăvârşindu-i ciclurile biologice.
Comuna are aproximativ 1200 de locuitori care se îndeletnicesc în principal cu creşterea animalelor, cultura pomilor şi exploatarea pădurilor .
În 1870 se construieşte o mică biserică din lemn pe locul unde astăzi este monumentul eroilor, biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.
Între anii 1875-1878, constructorii din comună ridică actuala biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”. Prima pictură a bisericii a fost executată de zugravul Hagi Avram Pană din Târgovişte, în tehnică „tempera”, iar la 10 decembrie 1878 biserica a fost târnosită .
De-a lungul anilor s-au făcut lucrări de reparaţii şi amenajări interioare şi exterioare, prin sârguinţa preotului Ioachim Georgescu († 1900), preotului Iosif Popescu (1900-1947), preotului Buţă Constantin (1947-1971), preotului Nanu Constantin (1971-1986), preotului Grosu Ion (1986-1997) şi preotului Toma Constantin (1997 – prezent).
În anul 1985 au început lucrările de restaurare a picturii interioare de către pictoriţa Elvira Dăscălescu, în 1988 s-a tencuit exteriorul în praf de piatră, iar în 1990 s-a realizat pictura exterioară de către pictorul Ene C. Ion din comuna Bucov, jud. Prahova.
În zilele arhipăstoriei vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist, s-a resfinţit această biserică de către Preasfinţitul episcop Nifon Ploieştenul, vicar patriarhal, în ziua de 20 septembrie 1992.
Între anii 1999-2000 a fost schimbat acoperişul bisericii (tâmplărie şi tablă nouă), iar în anul 2006 a fost schimbată instalaţia electrică a bisericii şi a fost montat sistemul de încălzire centrală pe lemne, fiind amenajat în stânga pridvorului un locaş pentru centrala termică, iar în dreapta pridvorului un locaş pentru aprins lumânări, cu scopul de a proteja pictura bisericii.