Date despre parohie
Hramul : Adormirea Maicii Domnului
Adresa : Str. Mihai Viteazul, nr. 89, sat Bordenii Mari, Com. Scorţeni
Preot paroh :
Telefon :
Cod IBAN
Banca:
Parohia Bordenii Mari s-a format din locuitori români moşneni, vechi agricultori şi crescători de animale, foşti ostaşi ai domnitorului Mihai Viteazul. Aceştia erau aşezaţi pe de o parte şi de alta a albiei pârâului Runcu ce străbate localitatea de la nord la sud. În nordul localităţii se înalţă dealurile subcarpatice care se leagă cu Munţii Bucegi.
Numele satului vine de la o anumită familie Bordeanu care mai târziu ctitoreşte prima biserică de zid. În vatra satului, locuitorii au construit o biserică din lemn, aşa cum amintesc inscripţiile şi însemnările păstrate pe cărţile de cult. Înmulţindu-se, locuitorii s-au aşezat şi în Margine, în partea de sud, dincolo de pârâul Telega (Sărata), formând în secolul al XVIII-lea satul şi parohia Bordenii Mici. Primele informaţii despre viaţa bisericească se află înserate pe cărţile de slujbă. Astfel pe un Triod se face menţiunea că slujitor al bisericii din vatra satului Bordenii Mari, în anul 1780, era preotul State. De asemenea au fost înscrişi în această carte şi următorii slujitori, preotul Ioniţă la anul 1803 şi preotul Stan la anul 1813.
Prima biserică de zid s-a ridicat începând cu anul 1838, după ce s-a stricat vechea biserică în anul 1839, aşa cum arată o inscripţie de pe o veche Cazanie. Biserica de zid în formă de navă, căreia i s-a adăugat ulterior un pridvor a fost ridicată pe cheltuiala lui Pitar Stere Bordeanu şi a unor creştini ai obştii satului. Biserica s-a târnosit în zilele Domnitorului Alexandru Dumitru Ghica, de către mitropolitul Neofit în anul 1841, octombrie 26, aşa cum arată inscripţia de la intrare.
Alte însemnări pe cărţile de slujbă amintesc şi pe alţi slujitori ai parohiei şi anume pe preotul Ioan Bordeanu-Logofătul, ctitorul bisericii, activând în anul 1842, şi preotul Atanasie Zamfirescu, în anul 1885. Inscripţiile şi însemnările au fost publicate în revista Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice în anul 1939 de către istoricul Nicolae Iorga.
Biserica a fost distrusă de cutremurul din anul 1940 în totalitate, slujbele religioase săvârşindu-se în şcoala satului. În anul următor, preotul Constantin Popescu a ridicat alături de biserica ruinată, cu ajutorul enoriaşilor, o capelă din lemn, care se voia provizorie până la construirea noii biserici.
Între anii 1955-1956, pe locul bisericii căzute la cutremur s-au început lucrările de zidire a celei noi, de către preotul Gheorghe Constantinescu. Lucrările au rămas la stadiul de fundaţii, pentru că în anul 1957 s-au anulat toate autorizaţiile de construire a bisericilor din întreaga ţară.
Începând cu anul 1981, preotul Furtună Toma, împreună cu toată suflarea satului, a reluat lucrările de construire a noii biserici. Autorităţile statului totalitar au încercat sistarea şi demolarea bisericii noi, prin trimiterea în judecată a preotului şi a parohiei. Presiunea enoriaşilor, în frunte cu Șerbu C. Ion, a făcut ca lucrările să continue şi, în 400 de zile, acestea să se încheie şi să se realizeze o biserică monumentală. Biserica, purtând hramul “Adormirea Maicii Domnului”, s-a târnosit în anul 1983 în timpul păstoriei patriarhului Justin Moisescu, de către episcopul Roman Ialomiţeanul. Între anii 1985-1988 s-au desfăşurat lucrările de pictură în tehnica fresco.
Alături de biserica parohială s-a construit o capelă, între anii 1996-1998, purtând hramul Sfântului Silvestru, cu aceeaşi dragoste şi prin devotamentul enoriaşilor şi cu cheltuiala familiei Silvestru Dan. Capela a fost târnosită în anul 1998, de către Fericitul întru adormire patriarh Teoctist, şi are ca destinaţie săvârşirea serviciilor funerare din parohie.
Biserica adăposteşte ca obiecte de valoare deosebită catapeteasma din lemn de nuc şi trandafir, care a aparţinut vechii mănăstiri a domnitorului Radu Paisie din satul Mislea. Aceasta s-a deteriorat la dărâmarea bisericii mănăstirii la cutremurul din anul 1977, dar a fost refăcută la forma iniţială, împodobind biserica parohială. De asemenea, în interior, ferestrele bisericii sunt împodobite cu vitraliile bisericii Sfânta Vineri Hereasca din Bucureşti, demolată în iunie 1987 de regimul totalitar.
Biserica are ca obiecte de valoare şi de patrimoniu clopotul mic (1834), Evanghelie (1687), Antologhion (1757) şi alte cărţi de slujbă vechi dar şi icoane care se află în custodia Muzeului Mănăstirii Sinaia. Ultimele lucrări au fost realizate în anul 2004, când biserica a fost înzestrată cu centrală termică pe lemne şi instalaţie de sonorizare, prin donaţiile familiei Duţă Marian şi contribuţiile enoriaşilor.
