Date despre mănăstire
Hramul : Sfânta Treime
Adresa : Bulevardul Libertăţii, 250, Buşteni
Stareță : Monahia Megalusa Savu
Telefon : 0244320430; 0724131864
Mănăstirea şi Centrul Social Pastoral Sfânta Treime, din localitatea Buşteni funcţionează într-o casă achiziţionată în anul 1935, prin contribuţia preoţilor din Protoieria Câmpina, şi ulterior donată patriarhului Miron Cristea, în calitate de Arhiepiscop al Bucureştilor. Pentru a fi ferită de naţionalizare, patriarhul Justinian o transformă în Casă de Odihnă pentru clericii Arhiepiscopiei şi familiile acestora, iar în anul 1957 demarează ample lucrări de restaurare şi extindere, finalizate în iunie 1958.
Casa de Odihnă de la Buşteni îşi păstrează acest statut până în anul 2009 când, prin purtarea de grijă şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aici a luat fiinţă Centrul Social Pastoral şi Mănăstirea cu hramul Sfânta Treime. Mănăstirea are trei vieţuitoare cu viaţă de obşte iar serviciile religioase se oficiază într-o capelă amenajată în incintă.
În prezent se lucrează la elaborarea documentaţiei tehnice şi de arhitectură, privind construirea aşezământului şi mănăstirii, în acest sens fiind efectuate măsurătorile cadastrale, intabularea, înscrierea în cartea funciară.
Cu sprijinul Primăriei Oraşului Buşteni, respectiv al domnului primar Emanoil Savin şi al domnului viceprimar Nae Savel, s-a amenajat un paraclis care v-a ajuta la buna desfăşurare a serviciilor religioase şi care v-a funcţiona până la construirea bisericii şi a aşezământului social. Astfel, paraclisul a fost sfinţit pe data de 12 iunie 2011, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.