Date despre parohie

Hramul : Sfântul Ierarh Nicolae

Adresa : Câmpina,Str.Aleea Nucilor,nr.9

Preot paroh : Pr. Ic. Dr. Grigore – Alexandru Meșteroaie

Telefon : 0726717398

E-mail : preotgrigoremesteroaie@gmail.com / contact@parohiasfnicolae.ro

Web : www.parohiasfnicolae.ro

Cod IBAN : RO31RNCB0208009967660001

Banca: B.C.R. Sucursala Câmpina

ISTORIC

Anul 1896 poate fi considerat an de naştere al parohiei “Sf. Nicolae” Câmpina. Semnătura Ieromonahului Macarie pe actele de botez, cununie sau înmormîntare la Schitul Sf. Nicolae Slobozia dispare odată cu începutul anului 1896 şi apare semnătura preotului Provinceanu, de la care în continuare şirul preoţilor de mir la Biserica Sf. Nicolae din cătunul Slobozia este neîntrerupt până astăzi. Respectiv Pr. Provinceanu: februarie – septembrie 1896, Pr. C. Thomescu: septembrie 1896 – martie 1902, Pr. I. Voiculescu: martie 1902 – noiembrie 1903, Pr. Grigorie Theodorescu: decembrie 1903 – ianuarie 1904, Pr. I. Voiculescu: ianuarie 1904 – mai 1904, Pr. Ion Chirica: iunie 1904 – noiembrie 1907, Pr. Ion N. Popescu: decembrie 1907 – decembrie 1915, Pr. Nicolae Buzeteanu: 1919 – 1942, Pr. Costea Ştefan: 1942 – 1945, Pr. Ioan Sambris: 1945 – 1983, Pr. Gh. Aroneanu 1983 – 1990, Pr. Petru Moga: 1990/1991 – până în prezent.

Parohia Sf. Nicolae Câmpina, ca şi mai înainte Schitul Sf. Nicolae Slobozia în vatra căruia s-a format înlocuindu-l, a aparţinut Eforiei Spitalelor Civile, instituţie caritabilă de mari proporţii, înfiinţată printr-o decizie a generalului Kisseleff la 2 aprilie 1832 şi desfiinţată de statul comunist prin HCM Nr. 202 din 3 iulie 1948. Abia de la această dată Parohia Sf. Nicolae Câmpina incepe să funcţioneze pe coordonatele fireşti ale unei parohii.

Primul locaş de cult din vatra actualei parohii Sf. Nicolae a fost probabil o biserică de lemn Schitul Sf. Nicolae Slobozia, care exista la data de 25 iunie 1714, când hrisovul domnitorului Ştefan Cantacuzino înnoieşte şi întăreşte un hrisov mai vechi al “măriei Sale Constantin vodă Brâncoveanu” referitor la dreptul Mănăstirii Sinaia de a ţine, scutite de toate dajdiile, “zece case de oameni străini adică scheai, ungureni, moldoveni, arbanasi, sârbi…pe moşia Sfintei Mănăstiri de la Câmpina ot sud Prahova, care moşie este dată şi închinată la această Sfântă Mănăstire de Părintele Popa Preda, feciorul lui Pătraşcu Postelnicul din Câmpina.”1 Prima biserică de zid a fost construită la sfârşitul secolului XVIII (propunem anul 1786) de către stareţul Mănăstirii Sinaia,  grecul Damaschin. Acesta se îngrijise de refacerea Mănăstirii Sinaia, bombardată în timpul confruntărilor armate dintre turci şi austrieci în războiul din 1787-1788, respectiv refăcuse paraclisul de pe latura nordică a Mănăstirii, resfinţit în mai 1792 (noul ctitor fiind pictat ca stareţ în naosul paraclisului, langa uşa de intrare), refăcuse turlele şi acoperişul bisericii şi zonele de pictură murală distruse şi aşezase o nouă piatra de pisanie la 1795. Dar “şederea i-au fost mai totdeauna în Metohul Slobozia…unde au zidit şi niste case înalte, sub care era un beci în faţa pământului şi deasupra cinci odăi cu balcon scos în afară şi biserica lîngă metoh de zid”2. Cu toate că dupa pierderea stareţiei, atât el cât şi amintirea lui după moarte au devenit, printr-o interpretare tendenţioasă, nomina odiosa în toate izvoarele scrise ale Mănăstirii Sinaia până în ziua de astăzi, înmormantarea lui cu cinstea cuvenită unui ctitor în pronaosul bisericii metocului de la Câmpina poate fi explicată prin faptul ca în perioada 1819 – octombrie 1820, Mănăstirea Sinaia era temporar desfiinţată prin refugierea peste munţi a întregului personal împreună cu stareţul Iustin Arhimandritul şi nu mai exercita nici o autoritate asupra aşezământului de la Câmpina. La Câmpina prezenţa lui Damaschin (devenit probabil în ultimii ani schimonahul Dionisie, nume înscris pe piatra de mormânt) la metocul Slobozia a fost percepută ca pozitivă, de vreme ce atât Parohia Adormirea Maicii Domnului cât şi Sfânta Treime din Câmpina îl au înscris în pomelnicul ctitoricesc.

Prima biserică de zid avea o arhitectură simplă, cu pronaosul şi naosul rectangulare. A fost desigur pictată. Fragmente de tencuială veche pictată au fost găsite sub duşumeaua actuală ca umplutură a unui mic puţ absorbant aflat în colţul de nord- est a pronaosului vechii biserici. O pictură de slaba calitate, asemănătoare celei de la intrarea şi din pronaosul paraclisului de iarnă din Mănăstirea Sinaia, realizată la 1792. Biserica avea la intrare un ancadrament de piatră şlefuită şi deasupra acestuia o piatră de pisanie. Aceste elemente au fost refolosite, în 1857 – 1858, când biserica lui Damaschin, care rezistase cu greu cutremurelor din prima jumătate a secolului XIX, a fost înlocuită cu o nouă construcţie, realizată cu cheltuiala Eforiei Spitalelor Civile. Această construcţie a ajuns până la noi, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice, având Cod LMI 2004 PH-II-m-B-16398.

În anul 1898, preotul Thomescu raporta Protopopului Jud. Prahova că “această Sfântă biserică nu posedă nici o inscripţie de dată fondaţiunii, dar după informaţiuni am aflat că este facută de Părintele Arhimandrit Ghenadie Sinaitul cu spesele onor Eforii pe la anul 1857”3. Biserica Eforiei a fost pictată probabil în 1861 de către pictorul Pârvulescu. Anul şi numele pictorului se pastrează pe icoanele tâmplei actuale, pictate pe lemn în stilul decadent al epocii. Pictura murală a fost refacută în ulei în anul 1915 de către profesorul ploieştean Thomescu. O ultimă spălare şi refacere a picturii a fost realizată cu ocazia reparaţiilor ample de după cutremurul din 1977.

Actuala casă parohială, înscrisă ca monument de arhitectură, având Cod LMI 2004 PH-II-m-A-16399, datează din 1840 fiind construită pe fundaţiile stăreţiei lui Damaschin din 1796 şi cu aceeaşi structură arhitecturală, adică cinci camere mari ridicate pe un beci cu bolţi semicilindrice din tuf calcaros. La cutremurul din 1940 camera de deasupra intrării beciului s-a dărâmat. Casa a fost adusă la forma iniţală pe baza proiectului de restaurare a Dnei Arh. Livia Câlţia, aprobat de Direcţia Monumentelor Istorice în anul 1991. Cu această ocazie s-a adăugat casei un spaţiu protector al intrării la beci, având deasupra un pridvor amplu cu stâlpi de lemn. Este cea mai veche casă de locuit din municipiul Câmpina. În anul 2005, cu ocazia unor reparaţii de tencuieli interioare au fost descoperite detalii din etapa iniţială de construcţie, detalii care vor trebui avute în vedere la o viitoare restaurare generală a casei.

În 1842, în apropierea actualei case parohiale, s-a construit ca hambar, o clădire din lemn pe fundaţie de piatră cu un mic beci. Păstrată probabil doar parţial (dacă informaţia din tradiţia locală referitoare la incendierea ei în timpul primului razboi mondial este adevarată), şi degradată în proportie de 70%, clădirea a fost consolidată şi restaurată în 1992, tot cu asistenţa Dnei Arh. Livia Câlţia, fiind amenajată ca birou parohial şi spaţiu social pentru o gradiniţă de copii.

Dat fiind faptul că biserica veche a devenit la începutul anilor `90, neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi să participe la sfintele slujbe, construcţia unei noi biserici s-a impus ca o necesitate pastoral-misionară. La 29 iunie 1995 a fost binecuvantată piatra fundamentală pentru construcţia unei noi biserici parohiale. La proiectul arhitectural al Dnei Arh. Livia Câlţia s-au adaugat soluţiile de rezistenţă ale D-lor Ing. Ioan Sora şi Dorin Lazăr. Proiectul a devenit realitate prin jertfelnicia uimitoare a bunilor creştini din întreaga zonă şi a prietenilor parohiei noastre din alte ţări. În ziua de 8 iunie 1997 a fost târnosit altarul de la demisol. Construcţia bisericii propriu zise s-a realizat în anul jubiliar 2000, practic din luna martie până în luna decembrie, locaşul de cult fiind funcţional la târnosirea sa din ziua de 17 decembrie 2000.

Proiectul arhitectural ţine seama de tradiţia muntenească a arhitecturii de cult, împlinită şi inflorită în ctitoriile brâncoveneşti şi cantacuzineşti ale secolelor XVII şi

XVIII. Este o tradiţie care a lăsat şi în judeţul Prahova atâtea mărturii de excepţie. Plecând însă de la această ofertă de experienţe arhitectonice, proiectul Dnei Arh. Livia Câlţia răspunde cerinţelor unui lacaş de cult corespunzător provocărilor societăţii moderne, acordând naosului dimensiuni deosebit de generoase.

Demisolul este deopotrivă şi paraclis de iarnă şi spaţiu cultic, care poate prelua orice surplus de aglomeraţie la slujbele din duminici şi sărbători. El adăposteşte apoi încălzirea centrală a întregii construcţii, un mic oficiu, biblioteca şi pangarul. După necesităţi, el poate fi repede organizat ca spaţiu de conferinţe, proiecţii, expoziţii, sala de lectură. În aceste condiţii a putut fi amenajată la demisol o bibliotecă parohială cu mii de volume (circa 1500 au fost donate de Mănăstirea benedictina Einsiedeln – Elveţia), care stau la dispoziţia studenţilor, cercetătorilor, credincioşilor şi cititorilor de tot felul. Biblioteca este în mod regulat îmbogaţită cu apariţii editoriale din domeniul teologic – duhovnicesc, dar oferă şi o selecţie reprezentativă din alte domenii relevante pentru cultura generală, respectiv pentru dialogul creştinului cu lumea contemporană.

Pentru cunoaşterea soluţiilor constructive deosebite aplicate la această biserică, podul ei a fost amenajat pentru accesul vizitatorilor. Un alt spaţiu al podului a fost amenajat ca arhivă. Primele semnale venite dinspre specialiştii domeniului, care au vizitat biserica nouă, sunt superlative de genul: “cea mai frumoasă biserică construită în ultimii 50 de ani”, “mândria Munteniei”, “perla Prahovei”, “indicibila frumuseţe dreptmăritoare”, proiectată şi ridicată cu “îngereasca inteligibilitate arhitectonică”, “luxoasa arhitectură, atât de familiară şi atât de precis înrudită cu arhitectura cerurilor Oltului”, “mântuirea arhitecturii căzute”.

Biserica nouă este acum în şantier de pictură. Maestrul Grigore Popescu Muscel a realizat dejacca 75% din întreaga lucrare de pictură. Frescele, în stilul inconfundabil, valorifică şi recreează cea mai autentică tradiţie a picturii bisericeşti.

În casa prăznicar, construită din materialele recuperate în urma şantierului bisericii şi din materialul lemnos al unei şcoli dezafectate din Dusseldorf, se desfăşoară activităţi social-cultural-misionare permanente: conferinţe, concerte, proiecţii, parastase, agape etc.

Parohia Sf. Nicolae susţine din 1994 un dublu experiment ecologic: (1) adaptarea la condiţiile zonei prahovene a arborilor de kiwi, secvoia, castani comestibili şi (2) recuperarea prin împădurire a zonei de coastă abruptă, acum proprietatea parohiei şi parte integrantă din curtea casei parohiale şi a bisericii. Pergola de kiwi este un succes certificat de cei peste 15 ani de când arborii rodesc cu generozitate. Terenul degradat care a fost împădurit cu ajutorul tinerilor prin plantarea a cca 1500 de exemplare din diferite specii forestiere, arată acum ca o veritabilă pădure tânără. În derularea acestor proiecte am colaborat cu Asociaţia Waldorf şi cu Şcoala Hermann Lietz din Germania, Dl. Prof. Dr. Heinrich Joswig, directorul acesteia din urmă, devenind apoi chiar un prieten şi un statornic susţinător al strădaniilor asumate de parohie pentru construcţia noii biserici.

În anul 2008, ansamblul parohial ortodox Sf. Nicolae din Câmpina a constituit argumentul acordării Premiului Naţional pentru Arhitectura Dnei Arh. Livia Câlţia (a se vedea Revista de Arhitectură din octombrie 2008).

Construcţia, reparaţia şi întreţinerea acestor componente ale complexului parohial, întreprinse de peste 20 de ani, nu pot fi separate de strădania continuă şi neobosită, exprimată mai ales în munca voluntară, a credincioşilor participanţi la sfintele slujbe. Aceste realizări sunt deci expresia unui efort comunitar de mărturisire vie a credinţei în contextul societăţii contemporane, efort centrat în taina Sfintei Liturghii, ca izvor şi chip al comuniunii adevărate. Ea este cea care a însufleţit jertfele şi împlinirile acestor ani.

Pr. Ic. Stavr. Petru Moga