Date despre parohie
Hramul : Sfânta Treime
Adresa : Sat Pietriceaua, Comuna Brebu, Jud. Prahova
Preot paroh :
Telefon :
Cod IBAN RO31 CRCO 3030 0210 3000 0551
Banca: Cooperativa de Credit Muscelul Câmpina
Biserica Sfânta Treime – Pietriceaua (1852-1948).
Pe locul unde în anul 1951 s-a târnosit actualul lăcaş, începând cu anul 1852, a existat o biserică de lemn cu ,,bârne tencuite pe soclu de piatră, învelită cu şindrilă, în suprafaţă de 230 m2”, de la care cea existentă acum a moştenit hramul şi câteva elemente de arhitectură, după cum cunoaştem din consemnările preotului Gh. Popescu. Locaşul de cult a fost construit în tradiţia vechilor biserici româneşti, cu preponderenţă din lemn de esenţă moale (tei, anin, salcie ş.a.), având o tindă, deasupra căreia se găsea o turlă de dimensiuni reduse, în care se afla clopotul mic. Totodată, peste naos se deschidea o a doua turlă.
În stadiul actual al documentaţiei se poate spune că, iniţial, biserica a fost construită doar din vârghii, fără a fi tencuită şi, probabil, tocmai această tehnică de construcţie – cu pământ, în tradiţia caselor bătrâneşti – îi va fi grăbit nemeritatul sfârşit. Într-un document din 1934, preotul Ştefan Trifu spune că ,,biserica este zidită în anul 1856 din bârne de teiu, iar în anul 1875 s-a adăogat amvonul din faţă, lucrat solid, cu zidul din piatră gros de 0,65 m.” Între timp, bisericii i s-a construit deasupra amvonului o turlă drept clopotniţă, care, cu vremea, abia mai putea susţine clopotul mic, ,,neam cel mare”, cum se exprima amintitul preot. În această perioadă s-au mai făcut unele reparaţii, dar lucrările se desfăşurau anevoios, atât datorită faptului că mica comunitate nu-şi putea asigura singură fondurile necesare, cât şi din cauza faptului că organizarea licitaţiilor şi aprobările finale trebuiau aprobate prin Casa Bisericii.
Deteriorarea treptată a celei vechi şi înmulţirea semnificativă a populaţiei localităţii , în special în perioada de după Primul Război Mondial , în ciuda numeroaselor reparaţii şi adăugiri, au făcut ca pietricenii să-şi unească forţele şi să ridice o nouă biserică. La 1 noiembrie 1929, în vremea păstoriei preotului Ioan Popescu, credincioşii pietriceni adunaţi în biserică hotărăsc începerea strângerii de fonduri pentru construirea unei noi biserici dar, datorită crizei financiare pe care a parcurs-o ţara în acei ani, ideea a fost pe moment abandonată.
Discuţiile serioase pe această temă au fost reluate în 1934, în momentul în care au trebuit instalate, în clopotniţa şubrezită de vreme, noile clopote. Cel mare avea o greutate estimată la 225 kg. Acesta a fost turnat în anul 1933, în vremea păstoririi preotului Trifu, şi, probabil, pietricenii noştri de demult au avut parcă o premoniţie: la o aşa viitoare biserică falnică, ei au comandat clopotul într-unul dintre cele mai renumite turnătorii din Capitală: ,,Atelierele Le Maître – Fabrica română de clopote, policandre şi sfeşnice bisericeşti Nicolae Ionescu – Furnisorul Curţii Regale”. Clopotul mic are acelaşi model ca şi cel mare, fiind turnat la aceeaşi fabrică. Printr-o notă trimisă la 30 noiembrie 1930, patronul firmei confirmă că a primit de la preot şi Gheorghe C. Oprescu contravaloarea clopotului, 21.280 lei.
Pregătirile pentru construcţie au durat ceva timp. La 8 ianuarie 1938, s-a înaintat Protoieriei Câmpina documentaţia în vederea aprobării planului şi devizului noii biserici. Terenul de construcţie cel mai potrivit era cel din spatele altarului fostei biserici, aparţinând moştenitorilor Anei Constantin Popa din Brebu, negăsindu-se în tot satul „alt loc mai aşezat şi mai ferit de ruptură”. S-a ales un comitet de construcţie, s-au strâns cele necesare, dar cea de a doua Conflagraţiei Mondială şi greutăţile care i-au urmat a produs o altă amânare a proiectului.
Abia la 6 august 1947, Adunarea Parohială decide să revoce fostul Comitet de construcţie, „care n-a corespuns” şi să numească unul nou, format „numai din oameni care sunt însufleţiţi de dragostea pentru Biserică”, sub preşedinţia preotului. Cei 16 bărbaţi ai satului, aleşi cu acest prilej, adevăraţi seniori, pentru că şi datorită acestora au astăzi pietricenii o biserică pentru viitor, au fost: Gheorghe I. Paraschiv, Iancu Gh. Covrig, Constantin P. Toma, Gheorghe St. Pantazi, Nicolae Gh.Gh. Goagă, Gheorghe Cosmineanu, Ion I.Gh. Băicoianu, Vasile D. Şinca, Nichifor Băicoianu, Chivu Băltăceanu, Nicolae I. Onea, Nicolae I. Paraschiv, Dumitru N. Buzăţoiu, Nicolae D. Tăbăraş, Ion I. I. Oprea Paraschiv şi Ion M. Tăbăraş.
Dărâmarea unei biserici este indiscutabil un act de un dramatism şi o încărcătură emoţională deosebite. Chiar şi după atâţia ani, în memoria sătenilor este vie frica de moarte a celor prezenţi de a dărâma vechiul lăcaş. Deşi scopul era nobil, urma să se construiască o biserică nouă, nimeni nu se încumeta să demoleze prima vârghie, să dea primul târnăcop, să scoată primul cui cu ranga. La 24 mai 1948 s-a dărâmat biserica veche , într-o zi de luni.
Consiliul Parohial al Bisericii Pietriceaua a aprobat demararea lucrărilor de construcţie prin procesele-verbale din 23 mai şi 13 iunie 1948. Datorită unor diferende cu fostul arhitect, în special legate de propunerea acestuia de renunţare la construirea bisericii din cărămidă, precum şi a amânărilor repetate, care au condus la devalorizarea sumei colectate, s-a renunţat la proiectul arhitectului I. Boceanu, acceptându-se proiectul arhitectului Mihail Rădulescu. „Lucrarea bisericii parohiale se va face prin munca voluntară a poporului, având a fi un monument al dragostei şi jertfelniciei lui”, spunea preotul Gh. Popescu, sintetizând parcă gândurile tuturor sătenilor . Ridicarea bisericii s-a făcut în trei ani şi trei luni. În tot acest timp slujbele s-au oficiat într-o cameră a şcolii, unde se amenajase o capelă.
Actuala Biserică Sfânta Treime (1951)
Biserica actuală din Pietriceaua este de o rară frumuseţe, o adevărată miniatură din alt secol, un loc al liniştii, al regăsirii şi al reculegerii. Ea dă măsura evlaviei celor ce nu mai sunt printre noi şi a puţinilor rămaşi, care sunt bătrâni de-acum.
Biserica are o fundaţie din beton armat şi este construită din piatră, până în treimea superioară unde, la exterior este făţuită cu scândură de brad lăcuită. Structura stâlpilor şi grinzilor este din lemn de stejar, la fel ca şi a uşii, duşumeaua şi stranele fără decoraţie. Acoperişul este de şindrilă impregnată în ulei fiert. Pe toată lungimea şi lăţimea, pronaosul prezintă un frumos balcon.
Lumina pătrunde generos prin ferestrele tăiate în zidul de cremene. Sunt aşezate în ancadramente din acelaşi material, unele fiind terminate în arcade. Astfel, între cele din naos, pe o singură latură, există trei cu arcade, iar patru fără. Turnul clopotniţei face corp comun cu clădirea propriu-zisă, fiind de fapt o „înălţare” a aripii drepte. Monumental, având ceva din zvelteţea turnurilor maramureşene, la cele două colţuri, până în treimea superioară, prezintă contraforţi realizaţi din construcţie, sub formă pătrată, tot din piatră. Zona clopotelor nefiind închisă, ci asemănătoare unei prispe de casă ţărănească, are stâlpii frumos sculptaţi, iar balustrada din scândură modelată. Spre zidul de răsărit al bisericii se găseşte o cruce din piatră cu inscripţia: „Preot Ion, Preot Matei, Tudor, Preoteasa Veta, Ion”, mormântul familiilor preoţilor Matei Paraschivescu şi Ioan Pietriceanu.
Dintru început, trebuie să spunem că, deşi terminată în anul 1951, biserica „Sfânta Treime” din Pietriceaua nu a fost creaţia comuniştilor, după cum, deopotrivă, nu a fost nici a unor boieri. Ea s-a zămislit din strădania unor oameni simpli, care pot fi numiţi, fără teama de a greşi, aristocraţi ai munţilor, o obşte locală ce a dovedit un devotament rar întâlnit. Au fost vremuri de restrişte, dar şi vremuri de zidire, iar pietricenii au biruit zidind.
După mai mult de jumătate de veac, construită în formă de cruce, biserica pietricenilor se distinge prin eleganţa liniilor şi proporţionalitatea volumelor, prin frumuseţea coloritului şi ciopliturii pietrei ce o decorează la exterior. A fost prima biserică sfinţită de Fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist, fiind pe atunci episcop-vicar patriarhal. Turnul clopotniţei, de formă pătrată, are faţadele de o mare frumuseţe, cu îmbrăcămintea de piatră îngrijit cioplită.
Construcţia noului lăcaş a început la 4 iunie 1948, deci la două săptămâni de la demolarea celeilalte . Potrivit memoriului întocmit la 15 iunie 1949, în cursul anului 1948 s-a executat fundaţia, soclul de piatră, pereţii de piatră cioplită, acoperişul, crucile, învelitoarea din şindrilă. La 25 ianuarie 1950, preotul Gheorghe Popescu, preşedintele Comitetului Parohial, consilierul Vasile D. Şinca şi epitropii Gheorghe Pantazi şi Nicolae I. Onea, au făcut recepţia lucrărilor executate în cursul anului 1949: terminarea zidăriei de piatră la clopotniţă, finalizarea acoperişului, căptuşeala cu cărămidă, tâmplăria ş.a. La 13 octombrie 1949 biserica era construită „la roşu”, acoperită, uşile şi ferestrele nefiind încă confecţionate.
În ianuarie 1951, pentru pictura interioară (cu o suprafaţă calculată de 525,03 m2) s-au trimis invitaţii de participare la licitaţie pictorilor autorizaţi: Anatolie Cudinoff, Iulius Göler, Iosif Wass şi Ion Minulescu, toţi din Bucureşti. De asemenea, a fost primită o ofertă de la pictorul Keber Iosif din Târgu-Jiu. Cudinoff a fost ales pentru a picta biserica, el fiind şi autorul picturii catapetesmei. Aşadar, biserica a fost finalizată în toamna anului 1951, acest lucru fiind adus la cunoştinţa Centrului Eparhial prin adresa nr. 1279 din 9 noiembrie 1951.
Aşezată pe frontispiciu într-o arcadă de piatră, deasupra uşii de la intrare, pisania bisericii are înscris următorul text: ,,Cu voia Tatălui cu ştirea Fiului şi cu săvârşirea Sf. Duh, între anii 1948-1951 s-a zidit acest dumnezeesc lăcaş cu hramul Sfânta Treime şi s-a împodobit cu pictură în tehnica fresco de către maestrul A. Kudinoff prin dania enoriaşilor şi osteneala preotului Gheorghe Popescu”.
În timpul păstoririi vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, protoiereu fiind Preacucernicul preot Costică Dumitru, au fost executate lucrări de consolidare şi reînnoire, prin strădania preotului paroh Lungu Petre, fiu al satului Pietriceaua, şi cu contribuţia enoriaşilor, încununate în anul 1988 de înfrumuseţarea cu pictură în tehnica fresco. Noua pictură a fost sfinţită în anul 1989 de către Preasfinţitul Episcop Vicar Nifon Ploieşteanul, pictori fiind Zoia şi Victor Negoi.
Cu referire la îmbunătăţirile aduse bisericii de la ctitorire, menţionăm anul 1956, când se hotărăşte înlocuirea iconostasului vechi cu altul din stejar şi tot în acelaşi an, în luna iunie, se introduce pentru prima oară curentul electric, provenit de la un generator. Perioada păstoririi preotului Lungu coincide celor mai multe şi mai substanţiale prefaceri. Astfel, alături de repictarea bisericii din cauza degradării vechii picturi, în anul 1982 s-au efectuat reparaţii la scândura ce acoperă pereţii exteriori în treimea superioară, iar în 1995 pietriceanul Vasile Gh. Băjenaru a executat scândura „aparentă” care împodobeşte exteriorul, unde se aflau bârnele rotunde de brad, vopsite în culoarea gri, ceea ce era în dezacord cromatic cu restul construcţiei.
În 1982 s-au placat stâlpii interiori de susţinere şi grinzile cu scândură sculptată, s-a turnat platoul din partea apuseană, iar între anii 2002-2003 s-a reparat instalaţia electrică, s-a tencuit la interior turnul clopotniţei, s-au înlocuit grilajele de la ferestre, cu unele din fier forjat, s-au pus jgheaburi din tablă galvanizată, lambriu în amvon, iar sfârşitul anului 2003 a adus instalarea unei centrale termice care funcţionează cu lemne. Mulţime de alte amănunte au fost puse la punct şi astfel lăcaşul a căpătat o înflorire pe care nu a cunoscut-o niciodată şi pe care o merită cu prisosinţă.
Casa Parohială – Micul Peleş
Aşezată chiar pe un deal, casa parohială din Pietriceaua, un mic Peleş cum frumos a fost numită de preoteasa Florica Crăcea, este o construcţie cu adevărat remarcabilă, în stilul vechilor case munteneşti.
Hotărârea construirii acesteia s-a luat în prezenţa primarului satului, Tudor M. Băicoianu şi a preotului Ioan Popescu, la 16 martie 1930. Începute în vara anului 1930, lucrările au tergiversat, cauza constituind-o insuficienţa fondurilor. Astfel, la 26 martie 1933 lucrările au fost întrerupte vreme de doi ani, cum spune preotul din acea vreme, Ştefan Trifu, „din cauză că cei mai mulţi dintre enoriaşii acestei parohii sunt urmăriţi de criza materială ce stăpâneşte azi aproape întreaga populaţie a ţării” .
Toamna anului 1933 aduce mult aşteptata reluare a lucrărilor. Casa parohială a fost finalizată în cursul anului 1938 şi are în compunere: sufragerie, dormitor, salon sală şi o prispă, bucătărie şi cămară, ocupând o suprafaţă totală de 94 m2. Casa are fundaţie din piatră de râu cioplită şi este construită din vârghii de fag, tâmplăria fiind din lemn frumos lustruit şi pe alocuri sculptat. Acoperişul este din tablă galvanizată. În vremea din urmă, prin contribuţia preotului Petre Lungu şi a sătenilor, casei parohiale i s-au adus îmbunătăţiri, s-a construit un gard frumos, s-au betonat aleile şi treptele către cele două intrări, s-a introdus apa, s-a revopsit lemnăria, totul arătând gospodărire şi bună întocmire.
Preoţi slujitori la Pietriceaua :
Pentru a nu repeta cele deja expuse în Monografia alcătuită de istoricul F. Şinca, la care am mai făcut apel pe parcursul acestei prezentări, ne vom rezuma doar la a întocmi o listă a preoţilor atestaţi, care au păstorit în diferitele epoci, la parohia Pietriceaua: Popa Stanciu – înainte de anul 1740; Popa Gheorghe (din neamul Puiu) – atestat într-un act din 1803, din care rezultă că preotul răposase; Popa Ioan Cojocaru – pe la 1830; Popa Pavel (amintit în documente pietricene: din 1830, 7 februarie 1840 şi din 1841); Popa Ioan – după 1845; Popa Tatu – pe la 1850; Preot Mateiu Paraschivescu (28 noiembrie1855 – 4 decembrie 1883); Preot Ioan Pietriceanu (30 mai 1886 – septembrie 1925); Ieromonah Averchie Adămescu (1925 – 21 noiembrie 1929); Preot Ioan Popescu (1930-1932).
În perioada 1930 – 22 martie 1932, din motive necunoscute, parohia cunoaşte o perioadă de interimat. Astfel, în registrele parohiei, la 30 noiembrie 1930 apare semnătura preotului Octavian Popescu; la 26 iunie 1931 şi în perioada 18 mai – 25 octombrie 1932 – este întâlnit Dimitrie I. Dimitrescu, cunoscutul preot din Brebu, iar într-un registru al parohiei, la 16 octombrie 1932 semnează unul dintre marii luminaţi ai comunei noastre, regretatul Preot Vasile Nicolau.
Lista slujitorilor parohiei continuă cu Preotul Ştefan Trifu (11 noiembrie 1932 – 31 decembrie 1938); Preot Gheorghe D. Ungureanu (8 ianuarie 1939 – 28 mai 1939). Preotul Ungureanu semnează şi la 16 mai 1941, atunci când, cel mai probabil preotul Gheorghe Popescu se afla în concediu; Preot Gheorghe I. Popescu (15 martie 1939 – 17 mai 1955); Preot Nicolae I. Crăcea după 5 martie 1955 (el preia inventarul parohiei de la preotul Popescu la data de 17 mai 1955) – 16 octombrie 1955. Chiar şi după plecare, există dovezi că el a ţinut legătura cu vechea parohie, păstrând frumoase prietenii cu foştii săi parohieni, semnătura lui apărând în actele mitricale botez a cinci prunci în perioada 22-29 iulie 1979; Preot Ioan Ştefănescu (16 octombrie 1955 – 13 martie 1968); în perioada martie-aprilie 1968 oficiază preotul Roman (din satul Meliceşti, comuna Telega) şi preotul Niculae Popescu (din satul Trăisteni, comuna Valea Doftanei); Preot Dumitru Mălai (18 februarie 1968 – 25 octombrie 1978); Preot Petre C-tin Lungu (începând cu 1 noiembrie 1978, până în prezent).