Date despre mănăstire

Hramul : Sfinții Arhangheli

Adresa : Aleea Casa Domnească nr.3, Sat Brebu Mânăstirei Comuna Brebu, Județul Prahova, Cod poștal 107105

Stareță : Maica Stareță Sebastiana Stoian

Telefon : 0764 105 031

Cod IBAN  RO86 RNCB 0208 1349 9956 0001

Banca: BCR CÂMPINA

ISTORIC

1. Istoricul Mănăstirii

            Mănăstirea Brebu, din comuna Brebu, judeţul Prahova, a fost zidită de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti. Construcția mănăstirii a început la o dată cuprinsă între anul 1639, când într-un hrisov Voievodul Matei Basarab amintind mănăstirile zidite de el până atunci nu menţionează Mănăstirea Brebu şi 27 noiembrie 1641, când o aminteşte între mănăstirile zidite de el „de iznoavă din temelie”.

            Lucrările la mănăstire sunt începute cu clopotnița, zidurile de incintă și casa egumenească. Biserica mănăstirii cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al Tuturor Puterilor Cerești se construiește cu data 27 iunie 1650.

            Drept credinciosul Voievod Matei Basarab va fi găsit însă la Brebu o aşezare bisericească mai veche. Astfel, Mihai Viteazul, la 20 august 1596, întăreşte ocina lui popa Fratcan, moşnean din Brebu, care şi-a piedut „zapisele de proprietate” când blestemaţii de turci i-au robit fiii şi fiicele şi pe preoteasa lui şi „au rămas numai singur popa Fratcan şi fiii lui Baico şi Radul”. Şi primii dintre cei 19 moşneni din Brebu ce iscălesc actul de vânzare al moşiei lor, Podul Cheii lui Matei Basarab, la 9 martie 1642, sunt ”Popa Irimia şi Iacov Călugărul cu fraţii lui”.

            Matei Basarab înzestrează Mănăstirea Brebu cu moşiile Podul Cheii, Brebu, Vianca şi Bărăitarul din judeţul Prahova şi Topârliga din judeţul Buzău.

            Împrejurările politice de atunci, probabil, nu i-au îngăduit lui Matei Basarab să termine de zidit Mănăstirea Brebu. Ea este isprăvită de Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu.

            Mănăstirea Brebu a rămas liberă, adică neînchinată vreunei alte mănăstiri din ţară sau de la Locurile Sfinte, până la 8 mai 1750, când domnul Grigore al II-lea Ghica, o închină metoc spitalului Sfântul Pantelimon, zidit de el, în această stare de a rămas până în 1863, când ea este desfiiinţată ca mănăstire şi transformată în biserică de mir.

            Din cauza vechimii şi a cutremurelor, în decursul timpului s-a simţit de mai multe ori nevoia ca mănăstirea să fie reparată. Astfel, o catagrafie din 25 decembrie 1790 ne spune că biserica era „dăsvălită, casile cele mai mari învăliş nu au, numai zidurile sale”. Cutremurele din 1802 şi cele următoare o avariază grav rămânând fără turlele originale din cărămidă. Aceste avarii sunt reparate de Egumenul Isihie, între anii 1828-1836 și Egumenul Teodor Arhimandritul Ieroschimonah, între anii 1838-1843, care renovează biserica făcând turlele din lemn, clopotnița, zidurile de incintă și casa egumenească. Aceste lucrări au modificat mult stilul în care fusese zidită mănăstirea de către Voievodul Matei Basarab.

            Primele lucrări de restaurare încep în 1939 cu demolarea turlelor din lemn pentru refacerea lor din cărămidă, ocazie cu care se desfiinţează pridvorul ce era un adaos din a doua jumătate a veacului al 18-lea. În anii 1942-1943 s-au reparat avariile provocate clopotniţei şi bisericii de cutremurul din 1940.

            În anii 1955-1960 biserica, clopotniţa şi zidurile de incintă au fost restaurate complet redându-li-se înfăţişarea arhitecturală din vremea lui Matei Basarab, iar între anii 1962-1963 casa egumenească.

            Toate lucrările de restaurare din perioada 1939-1963 s-au executat din iniţiativa şi prin purtarea de grijă a preotului Dimitrie I. Dimitrescu, paroh al bisericii, sub coordonarea Direcţiei Monumentelor Istorice şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

II. Arhitectura Mănăstirii Brebu

            Biserica are o lungime de 30 de metri şi o lăţime de 10 metri. Construcţia este realizată din cărămidă, zidurile având o grosime de aproximativ 2 metri. La exterior biserica este acoperită cu cărămidă aparentă. Planul acestei biserici este identic cu cel al bisericii de la Mănăstirea Dealu.

            Naosul, în formă de treflă, prezintă patru puncte de reazem, impresionante, sub turlă.

            Pronaosul, despărţit de naos printr-un perete cu o deschidere în formă de arcadă scundă, este împărţit ca şi biserica Mănăstirii Dealu, în două părţi: una mai mică spre răsărit deasupra căreia se ridică două turle egale şi alta mai mare spre apus, despărţită de prima printr-un perete. Acest perete se sprijină pe două coloane octogonale care, la rândul lor, sprijină trei arcade.

            Clopotniţa este lucrată în întregime din cărămidă și după motivele arhitecturale folosite se pare că este vorba de un alt constructor decât cel care a lucrat la biserica mănăăstirii. Clopotniţa are o înălţime de aproximativ 30 de metri, fiind decorată la exterior cu brâuri, arcade şi nişe. Parterul formează un pătrat regulat, iar etajul este realizat din mai multe octogoane care descresc spre acoperiş. Proporţiile diferitelor etaje, despărţirea lor prin brâuri, relaţiile între goluri şi plinuri, precum şi decoraţiile pe suprafeţele mari fără ferestre fac din clopotniţa Mănăstirii Brebu unul din cele mai preţioase monumente ale arhitecturii vechi româneşti.

            Zidul care împrejmuieşte incinta mănăstirii are o lungime de aproximativ 300 m și cu grosime 90 cm fiind lucrat din piatră şi cărămidă.

            Casa Egumenească ctitorită de Domnul Matei Basarab se află situată în partea de nord a curţii mănăstirii şi cuprinde o sufragerie mare şi alte 8 camere. La subsol există două pivniţe foarte spaţioase, înalte şi frumos boltite. De-a lungul timpului, casa egumenească a slujit drept stăreţie şi arhondaric, iar după anul 1836 a adăpostit anumite instituţii care, în funcţie de necesităţile proprii, au adus casei o multitudine de modificări. Toate aceste modificări au fost înlăturate cu ocazia lucrărilor de restaurare începute în urma incendiului din anul 1961. După restaurare în anul 1964 cu binecuvântarea Patriarhului Justinian la cererea preotului paroh și a enoriașilor a fost organizată în casa egumenească o colecție de obiecte bisericești. Din anul 1971 casa egumenească este muzeu, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești.

            Pictura Bisericii. Catagrafiile de la sfârşitul secolului al 17-lea fac referire la faptul că biserica era pictată şi că ”starea zugrăvelii era rea”, dar nu precizează de când anul în care a fost realizată această zugrăveală. Ulterior biserica este repictată peste pictura originală între anii 1838-1843 de ”zugravul Toma Eliadi din Bucureşti, în tempera, pe vremea egumenului Teodor”. În anii 1901-1902 altarul şi catapeteasma bisericii sunt repictate în ulei de pictorul Sava Henţia.

III. Reînfiinţarea Mănăstirii Brebu

            Mănăstirea Brebu a fost reînfiinţată, începând cu anul 2012, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca mănăstire de maici, urmând să păstreze legătura duhovnicească cu Mănăstirea Cornu din Prahova. Din luna august 2013 au început să se facă slujbe după rânduiala călugărească iar prima slujbă de priveghere a fost săvârşită la prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni împreună cu obştea Mănăstirii Cornu.

            În anul 2014, a fost adusă în biserica mănăstirii în dar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o icoană a Sfinților Martiri Brâncoveni în care se păstrează o părticică din moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Această icoană se află în biserică spre binecuvântarea obştii Mănăstirii Brebu, întărirea în credinţă a locuitorilor comunei Brebu şi spre evlavioasă închinare a credincioşilor care ajung în acest aşezământ monahal.