Pages Navigation Menu

Parohia Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare – Câmpina

Parohia Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare – Câmpina

Date despre parohie

Hramul: Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ștefan cel Mare
Adresa: Str. Bistriței nr. 15, Câmpina, cartierul Turnătorie, Jud. Prahova,
Paroh: Pr. Stoian Răzvan Andrei.
Telefon: 0722.400.223;
Cod IBAN: RO03 RNCB0208 111 7026 0001
Banca: B.C.R. Sucursala Câmpina

Parohia ”Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ștefan cel Mare” din Municipiul Câmpina, cartierul Turnătorie, Protoieria Câmpina, a fost înființată în luna martie 2009 prin desprinderea a 19 străzi din cuprinsul parohiilor ”Sfânta Treime” și ”Sfântul Nicolae” din Câmpina.
În această zonă, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpina au atribuit în anul 2008 Arhiepiscopiei Bucureștilor un teren de 800 mp. pentru ridicarea unei Biserici Ortodoxe, iar în anul 2009 a fost mărit cu încă 586 mp.
Cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost delegat să se ocupe de organizarea parohiei nou înființate, preotul Stoian Răzvan Andrei, slujitor la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, în luna martie 2009. Până la sfârșitul anului s-a realizat amenajarea locului și împrejmuirea acestuia.turnatorie  catapeteasma
Având Înalta Binecuvântare, sprijinul Protoieriei Câmpina, al Primariei și al Consiliului Local, în luna iulie 2010 au început lucrările de construire a Capelei parohiale unde se va sluji până când se va finaliza edificarea bisericii parohiale, iar capela va deveni centru social-cultural. Lucrările au fost finalizate la sfârșitul anului 2010, fondurile provenind de la Consiliul Local, de la credincioși și din sponsorizări. Tot atunci a fost numit Preot Paroh, preotul delegat Stoian Răzvan Andrei.
Sfințirea se face de către PC Protoiereu Dumitru Costică înconjurat de un sobor de preoți în data de 10 aprilie 2011.