Pages Navigation Menu

Întrunirea de la Bușteni a preoților din Protopopiatul Câmpina

Întrunirea de la Bușteni a preoților din Protopopiatul Câmpina

În zilele de 8 și 9 mai 2017, Protoieria Câmpina, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a organizat întrunirea preoților pentru ședința administrativă lunară cât și pentru conferința teologică pregătită pentru acest moment. Întrunirea preoților a avut loc în cadrul Centrului social-pastoral din cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci, mănăstire care se află la baza munților Caraiman, în localitatea Bușteni, județul Prahova.

Luni, 8 mai 2017, ședința administrativă a fost condusă de către părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protoieriei Câmpina care a adus la cunoștința tuturor preoților participanți noile comunicate și hotărâri din partea centrului eparhial. După ședința administrativă, părintele profesor David Pestroiu, consilier la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh, a evidențiat câteva aspecte în legătură cu pregătirea pentru susținerea gradelor profesionale în preoție și aspecte ce țin de examenul de selecționare pentru ocuparea unui post clerical în municipiile București și Ploiești.

În ziua de 9 mai 2017, după săvârșirea Sfintei Liturghii, preoții participanți au fost părtași conferinței teologice susținută de către părintele Constantin Necula, profesor în cadrul Facultății de Teologie ”Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Conferința teologică a fost dinamică, actuală și provocatoare. Părintele profesor a dezbătut câteva aspecte ce țin de pastorația actuală a preotului și familia acestuia.

Totodată au fost evidențiate câteva teme de importanță majoră, cum ar fi: specificitatea comunității parohiale ca realitate nouă pentru pastorația preotului, reechilibrarea preotului în viața sa religioasă și motivația de comuniune permanentă între preoți, cele două pericole actuale care-l fac pe preot să devină funcționar bisericesc: plafonarea intelectuală și ritualismul, cât și religiozitatea ca act de curaj preoțesc.